BREAKING NEWS / Măsurile EXCEPȚIONALE pentru combaterea coronavirsului; Vor fi ÎNCHISE cabinetele dentare şi mall-urile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat sâmbătă seara noi măsuri pentru combaterea epidemiei de coronavirus, între acestea fiind închiderea cabietelor dentare, a mall-urilor, precum şi restricţionarea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei, dar şi la graniţele ţării.

„Suntem deja în a 6-a zi de când s-a decretat pe teritoriul României starea de urgenţă. (…) Am reuşit să ne atingem principalul obiectiv: Nu avem răspândire comunitară extinsă pe terioriul României. Este meriturl tuturor specialiştilor implicaţi în această luptă. (…) Sunt sigur că avem cu toţii puterea de a continua această luptă până când o vom câştiga. Măsurile luate în prima zi după instituirea stării de urgenţă sunt cele prezentate imediat”, a declarat Vela, într-o conferinţă extraordinară de presă, susţinută alături de secretarii de stat Raed Arafat şi Bogdan Dospescu.

El a prezentat apoi Ordonanţa militară nr. 2 din 21 martie a.c. privind privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19.

Potrivit ordonanţei, se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, prin excepție fiind permise intervențiile stomatologice de urgență. Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Totodată, se prevede suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

Ordonanţa prevede totodată că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

De asemenea, în intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru unele motive între care deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor  și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

„Din motive imperative medicale sau de familie persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare această măsură se aplică tot de mâine seară 22 martie 2020 la ora 22 a trebuit să luăm o decizie cu privire la mulți cetățeni care din păcate nu respectă regulile impuse pentru izolare sau carantina. (…). O altă măsură luată este cu privire la persoanele care au nevoie de susținere locuiesc și în zona rurală având în vedere restricțiile de circulație pot fi puse între o situație delicată cu privire la aprovizionare sau la asigurarea alimentelor și a mijloacelor de subzistență și în concluzie am semnat Și am decis împreună cu colegii să luăm următoarea măsură Articolul 8 autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină Evidența Persoanelor în vârstă de peste 65 de ani fără susținători sau altă formă de ajutor și să asigure sprijin acestora în vederea minimalis a expunerii lor în afara locuințelor evidențele se actualizează și se racordează săptămânal de către autoritățile locale la Centrul Județean sau al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției centru care la fiecare județ lucrează alături de comitetele Județene pentru situații speciale de Urgență”, a precizat Marcel Vela.

Mai exact, Ordonanţa prevede ca persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Ordonanţa mai prevede că se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.

Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare