Ciolacu, reacție după demisia ministrului Sănătății: „Infectarea personalului medical a fost cea mai mare greșeală”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia în plină epidemie de coronavirus.

„Înainte de învestirea Guvernului, noi am cerut ca domnul Costache să nu mai facă parte din Guvern și acum s-a confirmat faptul că am avut dreptate.

Această indolență și infectarea personalului medical a fost cea mai mare greșeală.

Noi efectiv ne-am trimis medicii cu mâinile goale să aibă grijă de pacienți. Nu au avut măști, nu au avut mănuși, nu au avut combinezoane.

După cazul de la Gerota trebuia imediat să se ia măsuri. Nu s-au luat măsurile. Avem acum cazul de la Suceava și am înțeles că urmează și alte cazuri.

În ultimele zile în spitalele județene au ajuns 200 de măști și 50 de combinezoane la fiecare spital județean. Asta înseamnă că medicii aveau să folosească pentru o zi, maxim două aceste materiale”, a spus Marcel Ciolacu, joi, la Antena 3.

BREAKING NEWS / Ministrul PNL al Sănătății, Victor Costache, și-ar fi dat demisia

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare