Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii.
Totodată, persoanele care nu respectă condiţiile izolării şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional, dacă fapta nu constituie infracţiune, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Măsurile au intrat în vigoare din 30 martie a.c.
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Potrivit sursei citate, până la data de 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate şi externate (81 la Bucureşti, 55 la Timiş, 20 la Iaşi, 16 la Caraş-Severin, 11 la Constanţa, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Braşov, 4 la Cluj, 4 la Galaţi, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureş, 1 la Neamţ, 1 la Alba, 1 Argeş).
Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu şi Ialomiţa, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 62 de pacienţi, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este deocamdată staţionară.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 24.654 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliţia de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.
Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat, în acelaşi interval de timp, 990 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
Poliţiştii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franţa, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 19 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franţa, 2 în Marea Britanie, unul în Germania şi unul în Spania, au decedat.
“Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.