CONFLICT INTRE PALATE

 

 

Conflict între palate

 

În aceste momente de mai, pline de ploi și de candoare se aude un zăngănit de vorbe clocite în fața microfoanelor de îmi vine să mă răcoresc cu o….B.Rică și să ma și pun sare în ea ca să sărez glumele acre de la vârf.

Până și un oficial vecin s-a ambiționat să ne dărâme gardurile, pardon, granițele bazat pe faptul că Victor și Traian neagă ce spun unul despre altul în declarațiile imediat următoare.

Mă fraților, ați cocoșat poporul cu atâta bâlci și nici nu mă miră de limbajul elevat, colorat cu regionalismul FÂ al celui de-al doilea stătător politic că pe primul l-am auzit mai demult discriminând doamnele, domnișoarele și etniile.Mă gândesc că nici atacurile la blonda lui Cocoș(e adevărat forstă) sau laudele la aceeași adresă au o bază de alianță viitoare conform zicalei : ”fă-te frate cu dracu până ajungi la guvernare”.

Observați că și aici intervine particula FÂ.Mă întreb cum ar vorbi Viorel cu o politi-ZÂNĂ ajunsă Prim-ministru după cum mă mir că Traian cel falnic amintește de parașută ca mijloc de evacuare de la înălțimea funcției.N-o să-l ia valul pentru că parașuta plutește la suprafața apei până se udă de tot iar președintele nu are cum să fie pe post de bolovan că el ne-a spus că a dus țara la cheu, nu la scufundare.E un adevăr la cât de ușori sunt românii la buzunare.Încerc să înțeleg că protagoniștii conflictului dintre palate pedalează foarte tare pe situația de conflict care îi menține pe fiecare unde sunt mai mult decât trebuie.

Dau o….B.Rică celui care poate fabrica bomba cu chelie la fel ca și aceluia care poate măsura gradele mândriei.

Acum îmi rezerv și mie o….B.Rică să-mi mai pot tempera nivelul mâniei, fiindcă mândria proletară ne cam scoate pe toți din țâțâni.

Am așteptat să dispară nostalgicii, turnătorii de tot felul și trăgătorii de foloase și ne-am ales cu trăgătorii de gălci, care atunci când nu au ce face taie frunză la câini și ne pun taxe de ne bășică.

Ce cred că fac enoriașii lor cu banii pe care n-i fură, fac chiolhanuri, petreceri câmpenești pe care le botează ștințific zilele localității.Liberalii ne cer să trecem la ora europei dar eu le dau o….B.Rică dacă trecem la ora de economie publică.Ar trebui ca Victor și Traian să nu se comporte ca baronii din tărâma ta și să ne dea ce așteptăm de la ei, liniște și bunăstare că altfel nu le dăm niciun vot la europarlamentare.

Notă

Dacă nu ați râs este pentru că orice conflict este o treabă serioasă nu trece fără o pace de aceea nu râd nici eu dar învăț marșul finalului.

 

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare