Despescu: S-au stablit culoare speciale de intrare şi de ieşire din ţară pentru transportatori

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a anunţat sâmbătă că au fost stablite culoare speciale de intrare şi ieşire din ţară pentru transportatori.

  • „Sunt culoare separate de cele care reprezintă fluxul obişnuit de autoturisme. Concret, după ce domnul ministru Vela a avut o discuţie cu omologul său maghiar, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 intră şi ies TIR-uri şi camioane cu marfă.

Punctul Nădlac 2 are operaţionalizate 14 benzi de lucru, venind astfel în sprijinul operatorilor economici. (…)Totodată, procesul de predare a locaţiilor aflate sub paza colegilor din cadrul Jandarmeriei către colegii din cadrul MApN este în plină desfăşurare. Avem şi situaţii care au beneficiat de o atenţie deosebită. În primul rând este vorba de Suceava, unde a fost impusă carantina totală”, a declarat Despescu într-o conferinţă de presă la MAI.

  • El a mai anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost verificate aroape 15.000 de persoane, fiind întocmite 400 de dosare penale, cele mai multe pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

De la începutul epidemiei de coronavirus şi până în prezent au fost aplicate peste 130.000 de amenzi, în valoare totală de peste 170 milioane de lei.

La Ţăndărei şi Bărbuleşti au fost aplicate peste 170 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea totală a acestora fiind de peste 41.000 de lei. Forţele de ordine vor continua intervenţiile în zonă pentru a verifica şi impune, dacă este cazul, respectarea regulilor de distanţare socială şi de restricţie cu privire la mişcarea cetăţenilor”, a precizat Despescu.

Secertarul de stat a mai arătat că peste 30.000 de angajaţi ai MAI acţionează zilnic în diferite misiuni, aceştia fiind sprijiniţi de peste 1.000 de militari, precum şi de peste 4.000 de poliţişti locali.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare