Deputatul PSD, Marius Budăi, fost ministru al muncii, a afirmat luni că, ceea ce se întâmplă în aceste zile, demonstrează că nici mediul de afaceri nu este o prioritate pentru PNL
- “Domnule Premier dezertor Cîțu, ați afirmat la începutul guvernării dumneavoastră că sănătatea și educația nu sunt o prioritate pentru PNL.
Faptele dumneavoastră ulterioare au demonstrat acest aspect. Însă, ceea ce se întâmplă în aceste zile demonstrează că nici mediul de afaceri nu este o prioritate pentru PNL. În consecință, vă propun un exercițiu practic”, a scris Budăi pe Facebook.
Potrivit acestuia, sunt trei ipoteze, una dintre acestea fiind că în Raportul de Stabilitate Financiară BNR afirmă că doar 11.000 din totalul de 550.000 de firme active din România sunt bancabile.
“Astăzi, BNR ne anunță oficial că raportul credite-depozite s-a redus de la 73.7% în februarie la 72.5% în martie. Este cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani. Presedintele FNGCIMM, domnul Cristian Păun, ne spune că pentru a accesa mult trâmbițatul program de sprijin IMM Invest, trebuie ca IMM-urile sa meargă întâi la bancă pentru a vedea dacă sunt bancabile”, a adăugat Budăi.
El a adresat apoi trei întrebări, la care a cerut răspuns:
1. Cui i se mai adresează acest program?
2. Cine mai este bancabil în ziua de astăzi?
3. Câte IMM-uri credeti că vor accesa acest program?