Daea anunţă un proiect de lege care dă posibilitatea subvenţionării energiei folosită de fermieri

Fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, a anunţat că parlamentarii PSD vor depune în Parlament un proiect de lege prin care fermierii pot lua apă din orice sursă, iar energia folosită să fie subvenţionată.

La finalul unor discuţii de două ore, avută joi cu femierii şi reprezentanţi ai industriei alimentare, Petre Daea a anunţat că seceta a afectat sudul şi estul ţări, unele suprafeţe fiind aproape sută la sută calamitate.

Practic, cam zece judeţe sunt afectate mai puternic, unde cerealele păioase suferă.

Foarte multe suprafeţe sunt calamitate sută la sută, motiv pentru care noi am dorit să vedem ce este de făcut, ce se poate face rapid pentru ca să nu pierdem fermierii. Am pregătit şi depunem un proiect, o iniţiativă parlamentară prin care modificăm Legea 138, şi anume dăm posiblitatea fermierilor să ia apă din orice sursă posibilă – că se numeşte Jiu, Olt, Prut Siret, că e Arieş, Criş Ialomiţa sau Dunăre, direct din sursă şi să aducă această apă la culturi, iar energia folosită pentru pomparea apei, indiferent dacă e electrică sau altfel, costul ei să fie subvenţionat.

De asemenea, prin modificarea Legii 138, care a instituit Panul Naţional de irigaţii, se prevede că şi energia care se consumă de la staţia de pompare până la plante trebuie să fie susţinută de la bugetul statului, în aşa fel încât fermierii să poată să facă faţă situaţiei critice în care ne aflăm”, a declarat fostul ministru, într-o conferinţă de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare