Fost preşedinte CCR: Cel mai probabil, lege pentru păstrarea restricţiilor/Parlamentarii nu acceptă să fie ţinuţi departe

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că după data de 15 mai, cel mai probabil va exista un proiect de lege în Parlament pentru păstrarea unor restricţii, afirmând că aceasta aceasta este singura soluţie ca deciziile viitoare legate de măsurile din perioada coronavirusului să fie constituționale.

„Nici ministrul Educației, nici cel de Interne nu pot limita drepturile, nici măcar președintele nu poate să facă asta. Singurul care poate face asta este Parlamentul. Probabil că se vor duce până la urmă la Parlament să facă lege”, a declarat Augustin Zegrean, într-un interviu pentru Libertatea.

Augustin Zegrean a fost de părere că  partidele de opoziție vor contesta măsurile care se vor lua de acum înainte.

„La prelungirea stării de urgență s-a pus în discuție respingerea decretului de prelungire. Nu cred că vor mai accepta parlamentarii să fie ținuți deoparte, să nu fie consultați”, a adăugat Zegrean.

Starea de alertă, anunţată de preşedinte pentru perioada de după 15 mai, nu permite limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Odată cu ridicarea stării de urgenţă, singura modalitate de instituire a unor limitări este adoptarea unei legi în Parlament, în conformitate cu art. 53 din Constituţie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare