ULTIMA ORĂ / Franța prelungește Starea de urgență cu încă două luni

Franța a decis, sâmbătă, prelungirea stării de urgență, cu încă două luni – astfel, restricțiile vor rămâne în vigoare până la data de 24 iulie, a anunțat Ministrul Sănătății, Olivier Veran, potrivit Le Figaro citat de b1.ro

Proiectul de lege menționează că ridicarea restricțiilor pe 23 mai (data comunicată inițial) “ar fi prematură”, riscurile de revenire a epidemiei fiind „dovedite în cazul întreruperii bruște a măsurilor în vigoare”, enunță proiectul de lege analizat în cadrul consiliului de miniștri, ce va fi înaintat Parlamentului.

În document mai sunt menționate condițiile de carantină pentru persoanele care vin în Franța și care sunt infectate cu virusul, dar și introducerea unui “sistem de informare” privind persoanele bolnave și anturajul lor, pentru o perioadă maximă de un an.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare