Doliu naţional în toate Serviciile de Ambulanță din ţară: Ambulanţier – ucis de COVID-19

Un ambulanţier de la Serviciul de Ambulanţă Suceava a murit duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, din cauza coronavirusului.

Anunţăm cu durere că a căzut la datorie al doilea erou din Serviciile Publice de Ambulanţă, în lupta cu virusul COVID-19, ambulanţierul IRIMESCU IOAN, în vârstă de 61 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Dumnezeu să îl odihnească în pace şi să îl ierte! Veşnic va rămâne în memoria noastră ca un erou! Sincere condoleanţe familiei şi celor dragi!, a anunţat un comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România.

Potrivit sursei citate, în toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere de un minut, în data de 04 mai 2020, ora 10.00, când sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor vor funcţiona continuu în acel minut, când va începe serviciul de înmormântare, la cimitirul din comuna Arbore.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare