Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 aprilie 2020 este de 18.976.146, cu 3.023 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 martie 2020 figurau în Registrul electoral 18.973.123 de alegători români.
Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), a informat marţi AEP.
Potrivit AEP, în perioada 01.04.2020-30.04.2020 un număr de 22.438 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare;
De asemenea, la nivelul primăriilor 101 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.
Un număr de 152 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 17.511, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Ca urmare a importului de date de la DEPABD, au apărut 7.899 de alegători noi, care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 aprilie 2020.
„Menţionăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.262.185 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 713.961 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS”, a mai precizat AEP.