Deputaţii dezbat luni moţiunea împotriva lui Cîţu şi îl aşteaptă pe Tătaru să dea explicaţii în Parlament

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri o solicitare a USR conform căreia ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, să fie invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”.

  • Tot miercuri, conducerea Camerei a aprobat ca luni să fie dezbătută moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, urmând ca miercuri să fie dat un vot la aceasta.

Intitulată „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”, moţiunea cere demisia actualului ministru al Finanţelor, despre care semnatarii documentului susţin că este „mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19”.

Virusul Cîţu’ a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. (…) pentru menţinerea nivelului de trai.

Nicio măsură activă pentru stimularea economică a antreprenorilor din România. Niciun plan economic de redresare – ministrul Cîţu ne spune că încă lucrează la el. Niciun pachet de stimuli fiscali şi economici. Nicio viziune de politică fiscal bugetară care să îndrepte resursele financiare către economie, prin măsuri active. Niciun român nu şi-a putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, în această chestiune, ministrul Finanţelor s-a comportat ca un cămătar. (…) Niciun român nu şi-a putut amâna şi reeşalona plata facturilor la utilităţi, pentru că partidul domnului Cîţu a primit ordin să atace legea PSD la Curtea Constituţională. Nicio măsură pentru protejarea locurilor de muncă – singura măsură a fost una pasivă, de a trimite oamenii în şomaj tehnic, şomaj care nu a fost plătit nici după o lună şi jumătate de la instituirea stării de urgenţă. Aflăm că va înceta şi aceasta după 15 mai. Niciun IMM nu a primit capital de lucru, pentru că actele normative au fost mult întârziate, iar platforma IMM Invest s-a blocat din prima zi de funcţionare”, spune documentul.

Semnatarii moţiunii mai atrag atenţia, printre altele că, în perioada în care toate statele din Uniunea Europeană au alocat miliarde de euro, până la 10%-15% din PIB, pentru a-şi salva economiile naţionale, în România, Ministerul Finanţelor s-a chinuit o lună şi jumătate, fără succes, să dea drumul la un site! Un site unde ar fi trebuit să se înscrie IMM-urile pentru a obţine un firav sprijin guvernamental”.

A dat vina pe hackeri, pe spioni, pe greaua moştenire şi, cum era de aşteptat, pe PSD! În final, s-a dovedit că singura cauză a eşecului a fost doar propria sa incompetenţă! O bătaie de joc la adresa antreprenorilor români! Referatul pentru punerea în funcţiune a site-ului a fost publicat în Monitorul Oficial abia pe 27 aprilie! (..) Nimeni nu a câştigat în această perioadă, cu trei excepţii: băncile, care au fost scutite de taxe şi care au primit reglementări ce le sporesc profiturile, corporaţiile din sistemul energetic şi clientela PNL. Toate acţiunile pe care le-a întreprins până acum ministrul Cîţu au avut ca efect creşterea dobânzilor în contextul stimulării cererii de bani. Câştigă, desigur, prietenii săi din sectorul bancar, în condiţiile în care toată lumea este în faliment”, spune moţiunea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare