Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, susține că românii se mai pot adresa instanțelor pentru a contesta amenzile doar dacă acestea sunt în termen de contestare, termen înscris pe procesul verbal.Pe de altă parte, Toni Greblă, fost judecător CCR, declară că și cei cărora le-a expirat termenul de contestație mai au o șansă, scrie newsbucuresti.ro citând Antena3
Zegrean spune că decizia CCR era previzibilă având în vedere că amenzile erau foarte mari pentru puterea de plată.
De asemenea, Zegrean a explicat ce trebuie să facă românii care au fost amendați și vor să se adreseze instanței.
”Nu se anulează de drept procesele verbale. Fiecare cetățean care consideră că a fost sancționat pe nedrept trebuie să se adreseze justiției, dar trebuie să mai fie încă o condiție: să mai fie în termenul de contestare. Cei care nu au contestat și au plătit și nu mai sunt în termenul de contestare, e bun plătit!”, spune Augustin Zegrean.
Zegrean a precizat că polițiștii pot da amenzi în continuare, chiar și după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial. Dar nu crede că acest lucru se va întâmpla. ”Cine își asumă riscul? Sigur că omul va face contestație și judecătorul va ține seama de asta”.
Fostul președinte CCR a precizat că nu este obligatoriu ca judecătorul care va analiza contestațiile depuse de români, să le și admită.
Pe de altă parte, Toni Greblă, fost judecător CCR, a spus la Antena3 că ”decizia de ieri a CCR va produce efecte juridice odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Publicare care, în opinia mea, va avea loc peste 7 zile, peste 10 zile, peste 2 săptămâni. Prin urmare, toți cer care cred că au fost sancționați contravențional pe nedrept, sau cuantumul amenzii este nejustificat de mare față de abaterea săvârșită, trebuie să se adreseze instanței în termen de 15 zile de la data la care au luat la cunoștință de săvârșirea contravenției, indiferent dacă au plătit sau nu cuantumul contravenției”.
Acesta a declarat că și cei cărora le-a expirat termenul de contestație mai au o șansă.
”Există și posibilitatea ca Instanța să dispună repunerea în termen, este o instituție a dreptului, care permite depășirea acestui termen, adresarea către instanță cu depășirea acestui termen, însă în anumite condiții temeinic justificate, carantina, fiind unul din motivele care poate determina instanța să repună în termen contestația”.
Sursa: Antena3.ro