Radu Oprea – îndemn la solidaritate de Ziua Europei pentru a depăşi criza generate de pandemie

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a făcut un îndemn general, de Ziua Europei, pentru a trece de criza generate de pandemie.

  • Astăzi este o zi în care trebuie să reflectăm la destinul României.

Celebrăm proclamarea Independenței obținută pe câmpurile de bătălie în 1877. Marcăm sfârșitul celui de-al doilea război mondial care a incercat aspru poporul român prin numărul mare de jertfe omenești. Şi sărbătorim Ziua Europei. Putem fi mândri de parcursul european al României. Am incheiat o Președinție de succes care a mărit prestigiul nostru in rândul Statelor Membre.

Anul acesta, mai mult ca oricând, este nevoie de #solidaritate pentru a trece peste criza generată de pandemie”, a scris Oprea pe Facebook.

El s-a întrebat retoric dacă vor găsi europenii calea rezolvării comune a provocărilor economice viitoare.

  • Vor găsi europenii calea rezolvării comune a provocărilor economice care ne stau in față? Depinde și de noi, de felul in care vom reprezenta, negocia și lupta pentru interesele României.

Trăim un moment istoric in care lupta internă pentru o putere efemeră este cea mai proastă soluție. Dacă tot vrem să ne luptăm ar trebui să o facem pentru susținerea intereselor cetățenilor români, atât în țară cât și in Europa. Europa socială, pilonul drepturilor sociale, egalitatea de tratament in acces la muncă, condiții de muncă si avantaje sociale și fiscale a lucrătorilor trebuie să fie principalele obiective in perioada imediat următoare. Din punctul meu de vedere destinul nostru este unul european de stat membru cu drepturi egale”, a mai spus fostul ministru pentru mediul de afaceri.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare