USR nu va vota Strategia Naţională de Apărare a Ţăriii, elaborată de CSAT şi trimisă Parlamentului spre aprobare, a declarat președintele USR, Dan Barna, afirmând că în document ”corupţia devine un fenomen secundar”.
”În mod inexplicabil, în Strategia Naţională de Apărare a Ţăriii, elaborată de CSAT şi trimisă Parlamentului spre aprobare, corupţia devine un fenomen secundar. E ca şi cum o dată cu dispariţia lui Liviu Dragnea din prim-plan toate problemele s-au rezolvat. Nu s-au rezolvat. Simplul fapt că acum la putere e PNL nu schimbă cu nimic datele problemei. România încă n-a reparat dezastrul legislativ din justiţie lăsat în urmă de regimul Dragnea”, a scris, joi, pe Facebook, Dan Barna.
Dan Barna a afirmat că în continuare corupția rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării acestei ţări.
”Asta în timp ce zilnic aflăm despre achiziţii dubioase (care au loc chiar şi în momente grele cum e apariţia unei pandemii), despre conducte de bani publici scurşi către clientela de partid şi despre programe guvernamentale din care întotdeauna statul şi românii pierd. Corupţia rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării acestei ţări. Refuzând să vedem asta, refuzăm realitatea”, a mai scris Barna.
USR nu va vota Strategia Naţională de Apărare în forma actuală, întrucât ”lupta anticorupţie trebuie să rămână o prioritate a statului român”, a subliniat Barna.