Eugen Tomac: Muncitorii români au fost nedreptățiți, uneori discriminați, neremunerați

Liderul PMP, Eugen Tomac, susține că, săptămâna viitoare, Parlamentul European se va reuni într-o nouă ședință plenară, unde subiectul de la masa discuțiilor este situația muncitorilor sezonieri.

„Vom dezbate atunci pe marginea unuia dintre cele mai importante și dureroase subiecte pentru România, mai ales în această pandemie: situația lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri.

Muncitorii români au fost nedreptățiți, uneori discriminați, neremunerați. Toate aceste aspecte se vor regăsi într-o Rezoluție a Parlamentului European la scrierea căreia am contribuit în calitate de membru al Comisiei pentru forța de muncă”, se arată pe pagina de Facebook a lui Eugen Tomac.

Eugen Tomac a scris câteva soluții:

„- necesitatea de a reglementa și de a monitoriza asigurarea de către angajatori a unor condiții decente de muncă, de cazare și de trai pentru muncitorii sezonieri
– salarii decente, precum și eliminarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați pentru aceeași muncă prestată
– statele membre UE să garanteze accesul lucrătorilor sezonieri la un mecanism prin care să poată să depună plângeri și petiții împotriva angajatorilor atunci când există situații de abuz și de exploatare
– acces la serviciile sociale în țara în care muncesc (asigurări de sănătate, ajutor de șomaj, pensie, asigurări sociale)
– înființarea unui program de informare european pentru a ne se asigura că lucrătorii sezonieri își cunosc drepturile și obligațiile”, potrivit sursei citate.

Eugen Tomac a conchis că „cetățenii români, precum și ceilalți cetățeni europeni trebuie să fie protejați în orice circumstanțe, în mod special în situații de criză precum este cea pe care o traversăm în prezent.

Ședința plenară se transmite în direct pe pagina web a Parlamentului. Prin urmare, dacă sunteți interesați, vă invit să urmăriți dezbaterea acestei Rezoluții în după-amiaza zilei de miercuri, 17 iunie 2020”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare