Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a răspuns, duminică, celor care îl acuză că este prea ”moale”, afirmând că PSD a scăzut în sondaje atunci când l-a ”înjurat” pe Klaus Iohannis.
„Dumneavostră ce v-aţi dori dacă aţi fi în PSD? Presupun că v-aţi dori efecienţa liderului. Când a fost înjurat Iohannis şi făcut în toate felurile de anumiţi pseudo-lideri, care au fost scorurile partidului? Ce s-a întâmplat până la urmă? Nu cumva preşedintele Iohannis de fapt asta urmăreşte? Dacă am fost de două ori proşti, trebuie să continuăm în aceeaşi logică? Eu nu o să intru în această logică, cu toate costurile şi cu toate criticile anumitor colegi”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, la România TV.