DEZVĀLUIRI / Tentativă de asasinat politic în Parlamentul României, dupa cazul Doinei Pana – intoxicată cu mercur? – VIDEO

Președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a vorbit, în premieră, la cristoiuTv, despre un incident petrecut în urmă cu doi ani, al cărui victimă a fost.

  • Iulian Iancu: Este un subiect sensibil (infarct-ul-n.red), am refuzat să vorbesc în spațiul public despre el. S-a întâmplat după ce am reușit să promovăm în Parlament Legea offshore, în iunie, 2018.

Acest incident dezvaluit de Iulian Iancu este al doilea caz suspect dupa ce, pe 3 ianuarie, 2018, ministrul Apelor și Pădurilor, deputatul PSD Doina Pană, a demisionat din guvern, din cauza starii ei de sănătate care se alterase vizibil.In cazul Doinei Pana analizele au arătat că a fost intoxicată cu mercur, iar DIICOT a început să investigheze cazul.
Doina PanaPosibila tentativă de asasinat asupra Doinei Pană a generat prima anchetă post-decembristă care are ca scop descoperirea unui complot care ar fi intenționat suprimarea unui oficial al Guvernului României.

Redăm integral declarația deputatului Iulian Iancu:

“Este un subiect sensibil (infarct-ul-n.red), am refuzat să vorbesc în spațiul public despre el. S-a întâmplat după ce am reușit să promovăm în Parlament Legea offshore, în iunie, 2018. Legea a fost trimisă spre promulgare la președinte. Președintele a întors-o la Parlament, unde a reînceput disputa.

Disputa era pe 15,6 miliarde de dolari, partea României. La momentul respectiv am asistat la cea mai urâtă trădare. S-au ridicat niște colegi din alianța de guvernare, au părăsit sala și ne-au lăsat în minoritate. Cu toate acestea, UDMR a spus că va vota proiectul, pentru că este corect și împărțeala, venitul acestui zăcământ, 50,5% investitorului, 49,5% statului român. Dar inițial era 94% investitorului și 6% statului român. UDMR, la ora 10, a spus că votează, la ora 12:00 președintele UDMR s-a dus la microfon și a zis că este un proiect foarte complicat și propune amânarea lui.

  • Atunci m-am dus la microfon, le-am vorbit despre ce înseamnă lipsa de solidaritate în fața unor proiecte cruciale pentru țară, apoi am urcat în mașină și am făcut infarct. Eu, la momentul respectiv am crezut că a fost un infarct pe care riști să-l faci în viață.

Cu 6 luni înainte îmi făcusem un examen medical la Monza și mi-a spus doctorița că am o inimă de atlet. În vara aceea, am mers 140 de kilometri cu bicicleta, am mers pe jos foarte mult, am urcat muntele, nu oboseam. În ziua votului, în sală erau 7 oameni pe care nu i-am văzut niciodată la audieri. Am crezut că sunt de la operatori sau cine știe de unde. Ulterior, după ce am văzut ce mi s-a întâmplat, un medic din cadrul grupului a zis că a fost asasinat politic. Eu nu am știut la vremea respectivă că inima, câmpul electromagnetic al inimii poate fi influențat. Cert este că nu am avut niciun simptom. Cum vorbim noi acum, așa vorbeam cu medicul de la UPU, care mi-a zis: Stați un pic, dumneavoastră aveți infarct. Eu îi spuneam că nu am niciun infarct, că nu am nimic, nu mă doare nimic. Eu glumeam, convins fiind că nu am infarct. M-au dus în sala de operație, au constatat că mi-a fost blocată o arteră și mi-au pus un stent. De atunci, eu nu am mai avut nicio problemă cu inima. Putea să fie fatal, dar Dumnezeu m-a ajutat să depășesc acel moment. Nu am avut niciun simptom, din cele cunoscute, și nici sechele. Evident, am urmat procedura, iau și acum medicamente.

Dintr-un om cu o viață normală, m-am trezit în situația de a fi asistat de medicamente”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare