Alianţa USR PLUS a anunţat oficial cine sunt candidaţii pentru primările de sectoare, aceştia fiind Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Ana Ciceală, Simona Spătaru, Alexandru Dimitriu și Alexandru Gâdiuță.
Ei și-au prezentat duminică proiectele și prioritățile în prezența președintelui USR București, Claudiu Năsui, și a președintelui PLUS București, Vlad Voiculescu.
„Schimbăm administrația, schimbăm Bucureștiul! „Avem candidați cu experiență, oameni care au realizări importante, unii dintre ei au participat la viața politică de până acum, au fost membri în Consiliul General al Municipiului București, au fost secretari de stat. Sunt oameni care și-au arătat deja competența și au dovedit câte se pot face în statul român dacă există voință, competență și onestitate. Onestitatea este o condiție esențială pentru a putea să facem bine în România. Sectoarele din București au cheltuit, în ultimii ani, zeci de miliarde de lei, bani care nu s-au văzut într-o calitate mai bună a vieții”, a declarat președintele USR București, Claudiu Năsui, potrivit unui comunicat al USR.
Preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, a anunţat că aşteaptă de la aceşti candidaţi în principiu, trei lucruri: să fie integri, să aducă lângă ei alți oameni asemenea lor și să înceapă treaba imediat, încă din prima zi de mandat.
Clotilde Armand, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 1, s-a născut în Franța, este inginer format la MIT și la Ecole Centrale din Paris, are peste 20 de ani de experiență în inginerie, consulting și management pentru companii, în prezent este europarlamentar USR PLUS, membru în Comisia de Bugete și în Comisia de Transport din Parlamentul European.
Radu Mihaiu, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 2, conduce o firmă care dezvoltă aplicații digitale și care are mai mult de jumătate din cifra de afaceri din străinătate, a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și a transparentizat în format de date deschise toate contractele de finanțare și achiziții din fonduri europene.
Ana Ciceală, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 3, este consilier municipal USR din 2016, a fost manager de proiect în cadrul Asociației Salvați Bucureștiul și s-a implicat direct în proiectele de protejare a spațiului verde și a patrimoniului construit al Capitalei.
Simona Spătaru, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 4, este avocat și are expertiză în domeniul achizițiilor publice și al drepturilor încălcate de autoritățile publice, s-a implicat în politică după tragedia de la Colectiv.
Alexandru Dimitriu, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 5, este avocat și cetățean al Sectorului 5 și consideră că a venit momentul ca bunul-simț și empatia să fie dominante în Primăria Sectorului 5, iar singura preocupare a primarului, a consilierilor locali și a funcționarilor publici să fie aceea de a face viața mai bună cetățenilor și de a le aduce bunăstarea de care au cu adevărat nevoie, a precizat comunicatul USR PLUS.
Alexandru Gâdiuță, candidatul USR PLUS la Primăria Sector 6, este absolvent ASE, geograf specializat în Geografia Mediului și activist civic, iar din 2016 este consilier municipal USR.