Nelu Tătaru, despre regulile încălcate de PNL în plină pandemie: Au fost nişte scăpări care sunt speculate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a comentat duminică  fotografia cu premierul şi miniştrii fără măşti în birou, precum și alte întâlniri de partid la care nu s-au respectat măsurile de protecţie,  afirmând că au fost „scăpări” care sunt „speculate” politic și că și-ar dori ca cei care acuză să ofere exemplul personal.

”Cred că au fost nişte scăpări, nişte greşeli speculate şi care se speculează în continuare tocmai pentru a merge spre a explica starea de fapt. Aş vrea ca cei care să speculează aceste momente să dea propriul exemplu. Eu nu l-am văzut. Şi atunci cred că revine iar corpului medical, la fel cum i-a revenit şi în această primă fază, e o misiune grea, o situaţie pe care politicul o face din ce în ce mai grea”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Antena 3.

Aproximativ 100 de membri PNL au participat, duminică, la Iaşi, la şedinţa Comitetului Director Judeţean al filialei, întrunirea ţinându-se în cortul unui restaurant, fără ca participanţii să poarte măşti de protecţie.

”E greu să ai mască la 40 de grade. Mulţi au ţinut discursuri, nu poţi vorbi cu masca pe faţă pe o asemenea căldură”, a argumentat liderul PNL Iaşi, Costel Alexe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare