Un nou focat de infectare cu noul coronavirus a fost depitat în Prahova, judeţ unde sunt raportate 54 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Focarul a fost depistat la o fabrică din judeţ care a şi fost închisă pentru o perioadă de 14 zile.
De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului au fost confirmate cu noul coronavirus 526 de persoane, cu 54 mai multe faţă de ziua precedentp, a informat vineri Buletinul de presă emis de Prefectura Prahova.
Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus a fost depistat la o fabrică de pe raza judeţului, aici fiind confirmate 16 persoane din aproape 50 testate. De asemenea, şapte persoane de la FC Petrolul Ploieşti au fost testate pozitiv.
Alte 15 persoane au fost confirmate în urma retestării la centrul de bătrâni de la Izvoarele, unde numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 86, precizează sursa citată.
De la începutul epidemiei şi până în prezent, 17 dintre pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus au decedat, iar 116 au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.