PSD: PNL să înceteze imediat orice atac la instituţiile fundamentale ale ţării

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a cerut, duminică Partidului Național Liberal să nu mai critice Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională, afirmând că astfel de declaraţii „populiste şi politicianiste” nu fac decât să slăbească încrederea în statul de drept şi în Justiţie.

„Astăzi este Ziua Justiţiei. (…) Nu pot, în acest context, să nu menţionez derapajele flagrante, în primul rând ale premierului, care şi-a găsit un inamic de serviciu în Curtea Constituţională şi care atacă această instituţie fundamentală în aproape fiecare zi din an. Nu pot să nu îl menţionez pe acest Adonis agresiv al PNL, Florin Roman, care mai nou a găsit noi membri într-o axă a răului din mintea dumnealui. Înţeleg până la urmă că menţionează PSD, este un lucru pe care îl face permanent, dar nu poţi să menţionezi într-o axă a răului din România Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului”, a declarat senatorul PSD Lucian Romașcanu.

Romașcanu le-a cerut liderilor PNL să înceteze atacul la instituțiile fundamentale ale statului.

”(…) îi somăm să înceteze imediat orice atac la instituţiile fundamentale ale ţării, iar dacă există ceva ce nu funcţionează în aceste instituţii lucrurile acestea se corectează prin legi, prin acţiune politică şi nu prin declaraţii populiste şi politicianiste care nu fac decât să slăbească încrederea în statul de drept şi să slăbească încrederea în Justiţie”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.

Social – democratul a afirmat că PNL ar trebui să aibă un dialog cu partidele parlamentare și să modifice legislația pentru a face aceste instituții să funcţioneze corespunzător.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare