Ministrul Muncii: Nu văd Inspecţia Muncii pe teren/ O lună, ultimul termen

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, marți, că din toate semnalele pe care le are nu ITM-urile care răspund prompt şi eficient sesizărilor oamenilor, nu vede Inspecţia Muncii pe teren, iar ultimul termen pentru a schimba lucrurile este o lună.

„Nu văd Inspecţia Muncii pe teren. Le-am spus-o direct Inspectorilor Şefi de la toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă în videoconferinţa organizată astăzi (marţi, n.r.). Nu este normal să nu se ridice nicio problemă atunci când vorbim faţă în faţă şi să aflu separat de o serie de disfuncţionalităţi. Nu mă deranjează dacă apar (cine nu munceşte, nu greşeşte!) dar vreau să văd că se munceşte şi se asumă. Înainte să primesc solicitări de sporuri de la sindicat!”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Violeta Alexandru s-a arătat nemulțumită de semnalele pe care le primește.

„Din toate semnalele pe care le am, nu văd o activitate la ITM-uri care să răspundă prompt şi eficient sesizărilor oamenilor. De fapt, cum cer statistici, se vede câte o mişcare; cum las să treacă câteva zile fiind prinsă cu alte urgenţe, cum nu se mai întâmplă mare lucru. După principiul, lasă că uită. Nu uit! Sunt atentă la tot. Mai ales am capacitatea să coroborez toate informaţiile, inclusiv din sesizările oamenilor pentru a discerne cine face treabă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi cine nu (sunt cei care aşteaptă să dispar din funcţie)”, subliniază Alexandru.

Ministrul Muncii subliniază că nu a cerut normă de amenzi, însă cere o schimbare a modului de lucru.

”O lună, acesta este ultimul termen pentru a schimba lucrurile! Adică să văd o altă abordare, pro-activă, atentă la sesizările oamenilor.(…) Îmi asum să schimb lucrurile dar nu despre mine este vorba. Aici chiar nu va fi uşor. Am încredere. Se va comunica mai mult, cu regularitate. Sâmbătă vor fi date public primele informaţii”, a conchis Violeta Alexandru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare