„Am fost nevoiţi să gestionăm această pandemie cu legi slabe şi sumar croite, astfel că în cele mai critice momente sanitare a trebuit să ajustăm din mers şi legislaţia”, a susţinut Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.
Președintele a punctat că „întregul” cadru normativ al măsurilor excepţionale trebuie regândit.
„În viaţa unui stat, există situaţii excepţionale care impun măsuri excepţionale, situaţii în care chiar paradigma acţiunii statale se schimbă. Fără îndoială, regimul stării de urgenţă a fost gândit de legiuitorul constituant astfel încât să asigure un răspuns prompt la un pericol iminent pentru cetăţeni sau chiar pentru însuşi statul român. Tocmai din acest motiv, întregul cadru normativ al măsurilor excepţionale, pe de o parte, trebuie regândit şi aliniat cu arhitectura constituţională, iar, pe de altă parte, trebuie să cuprindă instrumente suficiente pentru o acţiune promptă şi eficientă a autorităţilor”, a punctat Iohannis.