Ministerul Educaţiei Naţionale a dat vineri publicitării rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a. Rezultatele au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Admiterea de anul acesta la liceu vine și cu un record de medii de 10 înregistrat la Evaluarea Națională 2020: anul acesta au fost 892 de elevi cu medii maxime, cel mai mare număr din ultimii 9 ani.
Admiterea la liceu s-a făcut pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională (contează 80% în admitere) și a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizaţi în această sesiune de admitere la liceu, cei mai mulţi fiind din Bucureşti şi din judeţele Braşov, Cluj, Prahova, Sibiu şi Neamţ, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educaţiei.
Nerepartizarea poate avea drept cauza un număr insuficient de opţiuni completate pe fişele de înscriere.
1.882 dintre cei rămaşi nerepartizaţi au medii între 7 şi 9.56, primul pe lista candidaţilor nerepartizaţi fiind un elev din Giurgiu care are media 10 la absolvirea claselor V-VIII şi care are media generală de admitere 9,56. Acesta a candidat la licee din Bucureşti, dar nu a fost repartizat. Cel de-al doilea de pe listă este tot din Giurgiu, cu media generală 9,54.
Pentru aceştia urmează a doua sesiune de admitere prin repartizare computerizată pe locurile rămase libere. Sunt 3.400 de locuri neocupate în întreaga ţară.