Amendă după o slujbă a Înalt Prea Sfințitului Teodosie/Măsurile împotriva COVID-19, ignorate

Preotul paroh de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, a fost amendat de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava cu 500 de lei, după ce Arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă unde credincioşii nu purtau măşti şi nu respectau distanţa fizică.

Autorităţile din Suceava au anunţat, vineri seară, că, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini video postate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului şi care surprind o slujbă oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la o biserică din localitatea Dorna Arini, judeţul Suceava, a fost constituită şi deplasată la faţa locului o echipă mixtă formată din poliţişti şi personal DSP Suceava, potrivit news.ro.

“Poliţiştii au constatat că procesiunea religioasă a avut loc în noaptea de 08/09 iulie între orele 23.30-02.30. A participat un sobor de preoţi din Constanţa şi IPS Teodosie şi preotul paroh al bisericii de la Dorna Arini. De asemenea, au participat circa 45-50 de enoriaşi. Deşi sunt amplasate afişaje privind obligativitatea respectării distanţării sociale şi portul măştii de protecţie, aceste măsuri nu au fost organizate eficient de administraţia lăcaşului de cult”, au precizat reprezentanţii ISU Suceava.

Arhiepiscopul Tomisului a fost prezent, miercuri seara, la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, Dorna Arini, din judeţul Suceava, unde a oficiat Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare