Dan Vîlceanu: Gaze pentru localitățile din România – unul din marile proiecte al Guvernului PNL

Deputatul PNL Dan Vîlceanu spune că racordarea la gaze a localităților din România este unul din marile proiecte al Guvernului PNL.

„Știm că este o investiție de care sunt interesate și localitățile Gorjului și vom face demersurile pentru accesarea fondurilor.

Am avut astăzi (n. red. – luni) o discuție cu viceprimarul din Târgu Cărbunești, care mi-a cerut să fac demersuri la Guvern pentru alocarea unor fonduri pentru o conductă de gaze ce traversează Râul Gilort și de care locuitorii din Cărbunești Sat și Strada Plopilor au nevoie.

O a doua problemă pe care mi-am notat-o pentru a o rezolva este dotarea Spitalului Târgu Cărbunești cu un aparat de testare COVID-19. Managerul unității, Constantin Tîrziu, mi-a solicitat ajutorul pentru această achiziție, care ar fi de ajutor în gestionarea crizei generată de coronavirus. În toată această perioadă am ținut legătura cu directorul unității și am ajutat de câte ori a fost nevoie”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare