DEZBATERE IMPORTANTĂ ÎN PARLAMENT / „Urșii bruni – tezaur sau pericol național?” organizată de Comisia pentru Mediu din Senatul României.

Comisia pentru Mediu din Senat organizează vineri, 17 noiembrie, începând cu ora 10, dezbaterea publică “Urșii bruni din România – tezaur sau pericol național?” la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor cu competențe pe această temă. Cazurile mediatizate referitoare la atacurile urșilor asupra oamenilor arată necesitatea unei dezbateri depre cauzele și soluțiile posibile.

Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Academia Română, Inspectoratul General de Poliție sunt câteva dintre instituțiile invitate la masa dezbaterii. Vor prezenta punctul lor de vedere și Agențiile de Protecție a Mediului și Consiliile Județene din mai multe județe unde au fost înregistrate vizite ale urșilor în zone locuite. De asemenea, mai multe organizații nonguvernamentale de protecție a mediului au primit invitația de a se alătura dezbaterii, printre care Federația Natura 2000, WWF România și Asociația Global Inclusion.

Dezbaterea va fi moderată de senatorul Allen Coliban, președinte al Comisiei pentru Mediu din Senat, iar subiectele propuse se referă atât la identificarea soluțiilor pentru evitarea cazurilor de atac asupra omului, cât și la managementul carnivorelor mari în România, precum și la măsuri de conștientizare și compensare a populației.

ecopolitic.ro/ sursa : Comisia pentru Mediu din Senat

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare