USR contrazice AEP: Alegerile pot fi organizate pe durata a două zile

Uniunea Salvaţi România a declarat, sâmbătă, că alegerile locale pot fi organizate pe durata a două zile, contrar celor spuse de președinte Autorității Electorale Permanente, afirmând că legea electorală a putut fi schimbată în acest sens în perioada guvernării Dăncilă.

„Se poate organiza desfăşurarea alegerilor locale vreme de două zile, contrar spuselor şefului Autorităţii Electorale Permanente, pus în funcţie de PSD. USR susţine, în continuare, că având în vedere numărul tot mai mare al persoanelor infectate cu COVID-19, e nevoie de soluţii prin care să fie protejată sănătatea cetăţenilor. Senatoarea Florina Presadă a depus, ieri (vineri – n.r.) o iniţiativă legislativă în acest sens: alegeri locale pe 26 şi 27 septembrie”, a transmis USR, printr-o postare pe Facebook.

Senatorul PSD Florina Presadă îi reamintește președintelui AEP că schimbarea legii electorale pe ultima sută de metri a fost posibilă, în timpul Guvernului Dăncilă.

„Câtă ipocrizie! Şeful Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, ne spune că e prea târziu să luăm în calcul desfăşurarea alegerilor locale timp de 2 zile în acest an. Dar când Guvernul Dăncilă a adoptat în 18 septembrie OUG pentru vot timp de 2 zile la referendumul lui Dragnea din 6/7 octombrie 2018 nu era prea târziu? Sau atunci a contat pentru şeful AEP că acel referendum era susţinut de Dragnea, pe atunci şef la partidul care l-a adus în fruntea AEP? Dacă auziţi voci din PSD care spun că nu se poate să avem vot timp de 2 zile la localele din toamnă pentru că e prea târziu, că avem un calendar al alegerilor, să ştiţi că MINT!”,a scris Florina Presadă, pe Facebook.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu Buică a declarat vineri că este târziu să mai fie luată în calcul organizarea localelor pe parcursul a două zile.

„Din punctul nostru de vedere e târziu să mai luăm în calcul organizarea pe două zile. Vorbim despre nişte măsuri la care e foarte târziu să mai schimbăm ceva. În momentul în care ai pornit la un drum cu nişte reguli, nu trebuie să le mai schimbi”, a declarat președintele AEP, Mituleţu Buică.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare