Plenul Senatului a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de lucru pentru sesiunea extraordinară din perioada 1 – 19 august.
„Programul de lucru pentru sesiunea extraordinară este următorul: de luni, 3 august, până vineri, 7 august, de luni, 10 august, până vineri, 14 august, şi de luni, 17 august, până miercuri, 19 august, lucrări în comisiile Parlamentului la sediul Senatului şi online şi activităţi în circumscripţiile electorale. Comitetul liderilor grupurilor parlamentare va stabili datele la care se vor desfăşura şedinţele în plenul Senatului”, a afirmat, vineri, în plen, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.
Printre proiectele care se află în dezbaterea Senatului este iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, susţinută de USR, care a fost amânată în comisiile de specialitate ale Senatului din lipsă de cvorum.