Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, marți, că dacă PSD doreşte ”să blocheze” majorarea în tranșe a alocațiilor, Guvernul va fi nevoit să suspende plata acestora.
”Dacă PSD doreşte să blocheze, asta însemnă că noi suspendăm plăţile, ca să ne înţelegem. Dacă suntem într-un sistem de plăţi şi am dat drumul la procedură înseamnă că ne oprim, nu mai facem nicio plată până nu se clarifică ce obiectiv are PSD din acest subiect. Pentru că ar trebui să ne oprim până când ei vor bloca sau vor ataca pentru a putea vedea ce se întâmplă mai departe cu acest sistem de plată. Maniera în care ei încearcă să blocheze înseamnă că nu-şi doresc să facem această primă creştere pe care noi suntem determinaţi să o facem la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la TVR 1.
Ministerul Muncii a anunţat, vineri seară, printr-un comunicat de presă, că, începând cu luna august 2020, alocaţia de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani va creşte de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum şi pentru cei cu handicap, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei.