Biroul Electoral a respins cererile de înregistrare a semnelor electorale ale lui Nicuşor Dan şi alţi candidaţi independenţi

Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererile de înregistrare a semnelor electorale ale candiaţilor independenţi Nicuşor Dan, Dan Cristian Popescu, Lucian Tiberiu Bodea şi Gheorghe Man. De asemenea, au fost respinse şi cererile depuse în afara termenului legal de către Partidul Noua Românie şi Împreună pentru Moldova.

Biroul Electoral Central a respins cererea de înregistrare a semnului electoral la alegerile locale depusă de candidatul indepennt Nicuşor Dan.

Decizia BEC este bazată pe art 59, alin. 1, din Legea 115/ 2015 care prevede că doar ”partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot stabili semne electorale, pe care le comunică Biroului Electoral Central în termen de 10 zile de la constituirea acestuia”.

Nicuşor Dan, chiar dacă este susţinut în alegeri de PNL şi USR-PLUS, în baza unui acord, candidează ca independent.

Pe acelaşi articol de lege BEC a întemeiat şi respingerea cerirolor depuse de alţi trei candidaţi independenţi – Dan Cristian Popescu,  Lucian Tiberiu Bodea şi Gheorghe Man.

De asemenea, BEC a respins cererile de înregistrare a semnelor electorale depuse de Partidul Noua Românie şi partidul Împreună pentru Moldova.

Cererile depuse de cele două formaţiuni politice au fost formulate după expirarea termenului legal în care se putea face acest lucru, respectiv până în 6 august.

Din 7 august a început perioada de depunere a candidaturilor care se va încheia în 18 august.

Campania electorală începe din 28 august.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare