Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, susține, pe Facebook, că Piatra-Neamț are nevoie de dezvoltare ca de aer, precum are nevoie de proiecte și de bani. Acesta a adăugat că 20 de ani de administrație de dreapta au însemnat o gondolă care plimbă aer, o stradă spre nicăieri și cârpeli peste tot: de la străzi și trotuare, la locuri de joacă sau spații verzi.
„🔴 Am intrat în competiția pentru primăria orașului cu bună-credință. Știu și pot să gestionez proiecte de amploare, cu bugete impresionante. Am demonstrat acest lucru și ca ministru al Transporturilor. Piatra-Neamț are nevoie de bani și investiții. Cred în muncă, nu în lamentări și acest lucru se vede deja în proiectele pe care le-am coordonat și care au avut și rezultate. Am pus umărul, alături de Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, la îmbunătățirea infrastructurii județului.
🔴 Am 4 proiecte mari pentru Piatra-Neamț:
• Construcția unui Parc Industrial, care să creeze locuri de muncă și plus-valoare directă aici
• Construcția celui mai mare centru de tratament și SPA din Europa. Pe Cozla sunt izvoare de apă minerală care în perioada interbelică au adus orașului renumele de Perla Moldovei
• Construcția drumului expres Bacău-Piatra-Neamț. Legislația permite implicarea orașelor în astfel de proiecte
• Construcția unei centuri ocolitoare integrate în ansamblul dezvoltării orașului”, se arată pe pagina de facebook a lui Răzvan Cuc.
Fostul ministru al Transporturilor vrea să facă din Piatra-Neamț un etalon al orașelor noastre prin creșterea calității vieții pietrenilor.
„🔴 Vreau să redevenim Perla Moldovei, să facem din Piatra-Neamț un etalon al orașelor noastre prin creșterea calității vieții pietrenilor. Să construim coerent prezentul și viitorul acestei comunități frumoase.
#construimîmpreună #piatraneamt #modernizamimpreuna #faptenuvorbe #psd”, se arată pe pagina de Facebook a lui Cuc.