Raport devastator al Curţii de Conturi: Testarea pentru COVID-19 – subfinanţată

Testarea pentru depistarea noului coronavirus a fost subfinanţată, deşi existau bani alocaţi de Ministerul Sănătăţii, arată un raport al Curţii de Conturi potrivit căruia din totalul sumelor destinate testării şi activităţilor de prevenţie, s-au folosit doar 1% pentru activitatea proprie a DSP-urilor.

Din document mai reiese că au fost subfinanţate şi acțiunile pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici din secțiile ATI din spitalele COVID-19.

În perioada stării de urgenţă, Curtea de Conturi a descoperit prejudicii în gestionarea fondurilor în valoare de peste 38 milioane lei. În total, până la 30 iunie, cheltuielile pentru combaterea pandemiei de la bugetul de stat, bugetele locale şi cel al asigurărilor de şomaj se ridică la 5 miliarde de lei, mai arată raportul, citat de antena3.ro.

“Din bugetul Ministerului Sănătății s-a aprobat finanțarea Programului național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare, derulat prin direcțiile de sănătate publică, cu suma de 139.917 mii lei, din care pentru „Testare RT-PCR” 124.112 mii lei, pentru activități de prevenire, supraveghere și control BTP 15.605 mii lei și pentru activitatea proprie a DSP-urilor 1.574 mii lei dar, în perioada stării de urgență, din totalul prevederilor bugetare aprobate în sumă de 139.917 mii lei, s-a acordat finanțare doar pentru activitatea proprie a DSP-urilor, în sumă de 1.574 mii lei, aproximativ 1%. (…) Din prevederile bugetare pentru AP-ATI în sumă de 209.413 mii lei, valoarea finanțării în luna mai a fost de aproximativ 3,6%, iar pentru AP-IERE valoarea finanțării a fost de aproximativ 1,2% din planul bugetar de 140.587 mii lei, așa cum reiese din tabelul de mai jos„, se arată în raportul Curţii de Conturi”, potrivit documentului.

Raportul Curţii de Conturi a României va fi înaintat Parlamentului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare