Spre această performanță aspiră, de un șir de ani traseiștii politici liberali. Un prag înalt, dificil dar nu imposibil de atins.
În cincinalul trecut celelalte guverne au fost distinse cu înaltul titlu de Ciumă Roșie pentru rezultate deosebite obținute în lupta cu Statul Paralel: un vechi vis al harnicilor crescători de porci din Teleorman- depășirea „ștachetei” de mic funcționar anonim de pe lângă Consiliul Județean. 45% reprezentare în Parlament putea să pară atunci un record de excepție ce avea să fie doborât cu „celeritate” în toamna anului 2019 când organizația de partid a PNL, în frunte cu Prim Președinte și Actual, Klaus Werner Iohannis distins în repetate rânduri cu titlul de Erou în Lupta cu Științele Exacte inițiator de programe de Renume Mondial precum România Lucrului Bine Făcut, România Educată sau România Normală, avea să realizeze cea mai mare creștere în sondaje din ultimul centenar liberal.
De fiecare dată însă cu schimbarea de guverne, la „numărătoarea boabelor” a intervenit ceva. Nu condițiile politice mai vitrege din ultimii ani (luate și ele în calcul), cât discrepanțele de măsuri dintre unitațile responsabile cu gestionarea crizei, lucrând în condiții similare . Și astfel ținta eforturilor generale a fost mereu „amendată” de „opozanții slabi” care așezau în balanța comună de două trei ori mai puțin decât autoritățile de stat și cooperativele mass-media fruntașe, pentru care, pe bună dreptate , unitatea de măsură a muncii, aspirația supremă devenise realizarea vagonulului de covid la hectarul de „trăitori”…
Cum reușesc fruntașii să obțină rezultate de valoare națională, ridicând mereu ștacheta marilor recoltări ?
O carte:
„ORIZONTURI ROȘII” autor Ion Mihai Pacepa
O Idee:
„Nu numai cât producem, cât și cât ne costă cea ce producem”.
Vasile Berbecel președintele C.A.P. Smirna
(SCÎNTEIA – duminică 21 iunie 1981)