HORECA, după întâlnirea cu premierul: E important să deschidem restaurantele la 1 septembrie/ 400.000 de slujbe, în pericol

Reprezentantul HORECA Dragoș Petrescu a declarat, miercuri, că a cerut Guvernului să permită deschiderea restaurantelor de la 1 septembrie, afirmând că „400.000 de angajați sunt cu slujbele în pericol”.  

„La nivel național e important să deschidem la 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu e ținut sub control”, a declarat Dragoș Petrescu, președintele HORA.

HORECA a propus Guvernului deschiderea restaurantelor cu restricții, printre care o utilizare de maxim 50% din capacitatea restaurantului, o masă ocupată, una liberă, maxim șase persoane la masă, obligativitatea purtării măștilor de protecție, fiind spațiu închis, precum și lipsa funcționării aerului condiționat.

Redeschiderea restaurantelor va fi decisă de CNSU.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare