Parlamentul începe ultima sesiune din actuala legislatură

Camera Deputaţilor şi Senatul încep marţi cea de-a doua sesiune ordinară din acest an şi ultima din actuala legislatură, pe ordinea dezi a şedinţelor de plen aflându-se alegerea conducerilor.

La Senat, Robert Cazanciuc, preşedintele interimar a convocat Biroul permanent, marţi, la ora 10,00.

La ora 10:00, la Senat au loc şedinţele Biroului Permanent şi Comitetului liderilor de grup, iar grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 10,30, pentru ca de la ora 11:00 să înceapă şedinţa de plen.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află deschiderea sesiunii ordinare a Senatului şi alegerea membrilor Biroului permanent.

În cazul Camerei Deputaţilor, la ora 12:00 sunt programate  şedinţa online a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa online a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, plenul urmând să aibă loc de la ora 13:00.

Ordinea de zi a Camerei include aprobarea locurilor din Biroului permanent care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, urmată de prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a eventualelor modificări în componenţa şi conducerea acestora, a propunerilor nominale privind locurile care le revin pe funcţii în Biroul permanent şi a reprezentanţilor în Comisia de numărare şi validare a voturilor.

Apoi vor avea loc: alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor, aprobarea componenţei nominale a Comisiei de numărare şi validare a voturilor; desfăşurarea votului secret, cu bile, asupra listei candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent – votul secret cu bile se va desfăşura în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare