Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri, că va continua campania electorală, deşi joi a stat la masă cu o persoană confirmată vineri cu coronavirus, afirmând că în timpul evenimentelor de campanie respectă toate regulile de prevenţie şi, chiar dacă apare într-o fotografie la o masă alături de persoana cu COVID-19, fără mască, acest lucru s-a întâmplat doar pentru câteva secunde, cât s-a făcut fotografia.
„Doamna Doctor Aurelia Taga ( candidat PRO Romania la Presedintia Consiliului Judetean Bacau ) a contractat, din pacate, ca multi alti medici , noul coronavirus! Ii urez, in numele Echipei PRO Romania , multa sanatate – din pacate aceste Alegeri NU trebuiau sa aiba loc in aceste conditii / dar interesele electorale ale PNL si PSD sunt mai importante decat sanatatea publica! Eu fac campanie alaturi de candidatii PRO Romania – respectand toate regulile de siguranta ( masca, dezinfectant , numar de persoane, evenimente in spatii deschise ) / inclusiv momentul fotografiilor ( in care imi scot masca) este organizat de staff in conditii de siguranta! Voi face tot ce tine de mine sa imi protejez familia, colegii si toti cei cu care interactionez!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.
Victor Ponta a afirmat că încăpățânarea lui Orban și a celor din PNL și PSD de a organiza alegeri ”va aduce un cost uriaș pentru români”.
”Și raspunderea trebuie sa fie a celor vinovati!”, a conchis Ponta.