Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%), a informat sâmbătă Ministerul Educației Naționale.
Comparativ cu rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (31,5%) se constată o majorare de 1,9%, a precizat un comunicat al MEC.
Prin urmare, 11.742 de candidaţi (cu 884 mai mulţi, faţă de prima afişare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceştia, 7.543 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 4.199 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.
Rata de succes pentru promoţia din anul şcolar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% – înainte de contestaţii), în timp ce pentru promoţiile anterioare, ponderea candidaţilor promovaţi este de 30,5% (27,8% înainte de soluţionarea contestaţiilor).
Au fost depuse 10.355 de contestaţii (12.482 în 2020), defalcate astfel: proba E)a) – 2.664, proba E)b) – 25, proba E)c) – 4.072 şi proba E)d) – 3.590. În cazul a 6.096 de lucrări, notele au fost modificate (prin creştere sau micşorare).
S-au prezentat 34.462 de candidaţi din totalul celor 42.747 de candidaţi înscrişi. Demn de reiterat este faptul că un candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, acest rezultat reprezintă o premieră. Candidatul face parte din promoţia curentă. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminaţi 169 de candidaţi.
„Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (şase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci).
Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi„, a precizat MEC.
Rezultatele finale au fost afişate pe 5 septembrie, la ora 10:00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).