Situație incredibilă în județul Brașov: Au lăsat buletinele garanție la magazin și n-au putut vota

Situaţie incredibilă la Ormeniş, în judeţul Braşov, unde circa 90 de oameni nu pot să meargă să voteze din cauză că şi-au lăsat buletinele drept garanție la magazinul de unde cumpără pe garanție.

Pentru că voiau să meargă la vot, oamenii au mers la magazin şi i-au cerut proprietarului buletinele, dar au fost refuzaţi de acesta care se teme că nu-şi va mai recupera banii, a informat antena3.ro.

Până în prezent, cinci persoane au sesizat în scris cadrele de poliţie cu privire la aceste aspecte, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

,,La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăţi comerciale, ar fi oprit în gaj, mai multe cărţi de identitate ca şi garanţie la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a declarat pentru sursa citată Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Braşov.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare