Antreprenorul Dragoș Petrecu a declarat, vineri, după întâlnirea pe care reprezentanţii industriei ospitalităţii au avut-o cu premierul Ludovic Orban, că a solicitat ca restaurantele să funcţioneze după modelul şcolilor, în funcţie de incidenţa cazurilor de îmbolnăviri.
„Noi plecăm de la premisa că restaurantele au fost închise arbitrar. (…) noi am solicitat să trecem pe modelul pe care funcţionează şi şcolile şi în România să avem două etape: până la 1,5 la mie şi între 1,5 la mie şi 3 la mie să se poată funcţiona cu restricţii în interiorul restaurantelor, iar peste 3 la mie să fie măsuri mai restrictive decât ce am avut până acum”, a declarat Dragoș Petrescu, la Digi 24.
Reprezentanții HORECA au primit promisiunea că până marţi vor „putea şti exact care vor fi noii indicatori pentru industria ospitalităţii”.
HORECA a solicitat un ajutor de stat care să acopere 20% din diferenţa de vânzări realizate în acest an și cele din anul trecut.
„Noi suntem aici să fim lăsaţi să funcţionăm în condiţii de siguranţă şi să nu fim nevoiţi să stăm cu mâna întinsă în faţa Guvernului. Însă, dacă Guvernul doreşte prin măsurile arbitrare să închidă industria ospitalităţii definitiv, atunci trebuie să vină cu un ajutor de stat, dacă nu doreşte ca cei 180.000 de oameni implicaţi direct să ajungă în stradă. Dacă Guvernul României doreşte să menţină restaurantele închise în următoarea perioadă şi să constatăm un an foarte dificil pentru industria ospitalităţii, atunci trebuie să vină cu un ajutor de stat care să acopere o parte din diferenţa de vânzări înregistrată în acest an în comparaţie cu anul trecut”, a adăugat antreprenorul.