Orban îi critică pe PSD-iştii de la restaurant amintind că şi el a fost amendat

Premierul Ludovic Orban a criticat prezenţa liderului PSD, Marcel Ciolacu, la un restaurant din judeţul Buzău fără respectarea măsurilor de protecţie, adăugând că „el şi-a cerut scuze” atunci când a făcut acelaşi lucru şi a plătit amendă.

„Ce să vă spun de subiect? Au fost, s-a văzut cum sunt şi cum respectă regulile. Pot să pună pe listă pe cine vor ei, că tot la fel sunt. Au avut o conduită iresponsabilă încă de la începutul pandemiei, bagatelizând riscul epidemiei, punând beţe în roate la orice fel de reglementări, lăsând autorităţile fără pârghiile necesare pentru a lupta împotriva răspândirii. Vă aduc aminte cele 22 de zile de la decizia Curţii Constituţionale până la adoptarea Legii 136, în care numărul de cazuri a crescut de la o medie săptămânală de 370 de cazuri la o medie săptămânală de aproape 1.500 de cazuri şi multe alte atitudini total nepotrivite cu contextul pandemic cu care s-a confruntat România”, a declarat Orban.

Întrebat de jurnalişti despre situaţia în care s-a aflat la Guvern, când nu a purtat mască alături de mai mulţi colegi, Orban a spus: „Mi-am cerut scuze public, ştiţi foarte bine, am plătit amendă, aş putea spune chiar că am provocat plata amenzii şi am îndemnat lumea la un comportament corect şi aşa m-am şi comportat. Faptul că după şase luni de pandemie, în condiţiile în care am avut o expunere maximă în relaţia cu mii, poate zeci de mii de oameni, nu m-am îmbolnăvit se datorează faptului că am respectat măsurile de protecţie sanitară”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare