Din ordinul ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, Direcția Medicală a MApN a dispus măsuri pentru suplimentarea forțelor și mijloacelor puse la dispoziția sistemului medical național pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19.
Astfel, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu devine unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate de 11 paturi, a anunțat MApN.
Începând cu seara zilei de sâmbătă, 31 octombrie, unitatea spitalicească militară din Sibiu va prelua pacienți pozitivi la infecția cu SARS-CoV-2, având destinate în acest sens șase paturi pentru pacienții cu forme medii și cinci paturi ATI, pentru formele severe și grave. Pacienții vor fi direcționați la unitatea medicală militară de Spitalul Județean Sibiu.
De asemenea, începând cu duminică, 1 noiembrie, ora 12.00, Secția „COVID-19” a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi își va mări capacitatea de la 16 la 30 de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii, care necesită suport de oxigen.
Institutul Medico-Militar (IMM) va sprijini Direcțiile de Sănătate Publică ale Municipiului București și județului Mureș pe două linii de efort.
Studenți din anii 2 și 3 ai IMM își vor desfășura în mod voluntar activitatea, începând cu 2 noiembrie, în cadrul call-center-urilor operaționalizate de cele două DSP, pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice. Repartizarea studenților voluntari către cele două DSP se va face pe baza nevoilor zilnice de suplimentare a personalului.
Tot pe bază de voluntariat, 62 de studenți din anii 4, 5 și 6 de la IMM București și 17 de la IMM Târgu Mureș s-au înscris pentru a-și desfășura activitatea în spitalele militare din țară, în facilitățile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI. Repartizarea studenților se va face, de asemenea, în funcție de nevoile unităților medicale.