Deputatul PNL de Alba, Claudiu Răcuci, a prezentat sintetic o parte a activității sale de deputat în legislatura 2016-2020, considerând că efortul său de a elabora legi în favoarea oamenilor a fost unul încununat de multe realizări:
- ”Cei care mă cunosc bine și care mi-au acordat încrederea în anul 2016 știu bine că eu vorbesc puțin și fac mult. Sunt un om al faptelor! Cred că despre oameni faptele trebuie să vorbească în primul rând.
Dacă ne-am lua după câte promisiuni au făcut politicienii în ultimii 30 de ani și cât de puțin au realizat, cred că atunci am valoriza mai mult oamenii care pun accentul pe fapte, nu pe vorbe. Dacă am aprecia un politician după cât vorbește, atunci personajele cele mai toxice din politica românească ar fi pe primul loc. Adică exact aceia care nu au făcut nimic bun pentru țară. De aceea, acum, la final de mandat, am datoria de a prezenta pe scurt oamenilor câteva dintre zecile de proiecte pe care le-am elaborat în acest an. Știm cu toții că Parlamentul trebuie să facă legi bune pentru întreaga populație și nu doar pentru unii. Acest mandat a fost unul deosebit de greu, în condițiile în care proiectele bune pentru români nu au avut trecere în fața majorității PSD, care avea alte priorități pe care știm cu toții – să-i scape pe cei certați cu legea de pedeapsă. Cu toate acestea, în ultimii 4 ani, având permanent deschisă ușa cabinetului meu parlamentar către oameni, am reușit ca prin cele peste 230 de întrebări și interpelări să rezolv probleme importante din viața cetățenilor din Alba. De asemenea, alături de colegii mei din PNL, am reușit să stopăm toate proiectele anti-naționale ale PSD și, în noiembrie 2019 să scăpăm țara de cea mai toxică guvernare de la Revoluție încoace.
Cu toate acestea, oamenii trebuie să știe că eforturile mele cele mai consistente au fost depuse pentru elaborarea unor legi mai bune pentru țară. O lege bună nu se construiește peste noapte, fiind nevoie uneori de luni de zile de consultări publice, de analize, de studii de impact, de dezbateri și confruntări. Nu știu dacă e mult sau puțin, asta îi las pe cetățeni să judece, însă am reușit să elaboreze 80 de proiecte legislative, individual sau cu unii colegi liberali, din care 12 sunt astăzi legi și altele deja adoptate, care așteaptă decretul prezidențial de promulgare. Am convingerea că prin activitatea mea aplicată pe nevoile oamenilor, am reușit să aduc un spor suplimentar de bunăstare în viața românilor. Anexez acestei declarații o scurtă sinteză a legilor și proiectelor promovate de mine în ultimii 4 ani, din care sper ca oamenii să vadă că m-am dedicat cu totul rezolvării celor mai importante probleme:
-
Legea nr.263/2019 – prin care am eliminat două măsuri extrem de nocive introduse în anii 2017-2018, respectiv: acciza suplimentară la carburanți și supra-taxarea contractelor de muncă;
-
Legea nr.145/2019 – prin care am reușit să aduc mai multe intervenții legislative în scopul creșterii calității vieții persoanelor cu handicap;
-
Legea nr.35/2020 – care acordă tinerelor familii cu venituri relativ reduse (sub 3.500 de lei) un ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bone, în scopul îngrijirii copiilor de vârstă preșcolară;
-
Legea nr.68/2020 – prin care clădirile în care funcționează cabinete de medicină de familie sunt scutite de plata impozitului, în scopul stimulării înființării acestora și în mediul rural;
-
PL-x nr. 447/2019 – stimularea financiară a producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare (prima de comercializare pentru producătorii care vând produsele în circuitul fiscal, pe factură) – prima de comercializare este 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare și nu poate depăși 20.000 de euro anual/beneficiar. În prezent, se află la Președintele României în vederea promulgării.
-
Pl-x nr. 175/2019 – pentru reducerea cotei TVA pentru lemnul de foc, în contextul scumpirii acestuia și al utilizării lui la scară largă pentru încălzirea locuințelor pe timpul anotimpului rece;
-
Pl-x nr. 300/2017 – care propune ca pentru veniturile salariale provenite din munca suplimentară a angajaților cu normă întreagă, în limita a 32 de ore pe lună, să nu se plătească contribuții de sănătate și impozit. Aceasta ar reprezenta o oportunitate majoră pentru angajați/angajatori ca să poată majora salariile și pentru stat să scoată la lumină o parte din economia gri sau neagră;
-
Pl-x nr. 663/2018 – proiect prin care am propus ca angajații cu normă întreagă, care își iau al doilea loc de muncă, să nu plătească impozit și contribuții de sănătate, în vederea stimulării muncii și eliminării evaziunii fiscale;
-
Pl-x nr. 237/2018 – în condițiile în care, în România, pentru operatorii economici care-și plătesc impozitele și taxele la termen nu există politici de fidelizare a conformării lor fiscale voluntare, am propus ca acei operatori economici buni-platnici să își poată recupera între 30% și 50% din impozitul pe profit/impozitul pe venitul microîntreprinderilor;
-
Pl-x nr. 443/2018 – propunere menită să acopere de la bugetul de stat, cheltuielile salariale ale operatorilor economici privați, pentru zilele libere declarate ca sărbătoare legală, care reprezintă o povară financiară suplimentară pentru agenții economici, în condițiile în care aceștia trebuie să acopere costuri suplimentare (sporuri pentru munca angajaților în timpul liber);
-
Pl-x nr. 208/2019 – proiect care trebuie să conducă la urgentarea lucrărilor de infrastructură din România prin: impunerea unor condiții privind utilizarea resurselor umane și utilajelor exclusiv pentru fiecare obiectiv de investiții și prin impunerea executării lucrărilor 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână.
-
Pl-x nr. 122/2018 – privind posibilitatea societăților comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea și al 14-lea salariu, resursele financiare fiind deduse din impozitul pe profit datorat;
-
Pl-x nr. 496/2017 – prin care am propus ca persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat să nu mai fie obligate să se deplaseze la Comisie pentru reevaluarea periodică, ci Comisia să se deplaseze la domiciliul persoanei cu handicap;
-
Pl-x nr. 359/2019 – care prevede ca, în cazul defectării unui produs electronic sau electrocasnic în termenul de garanție, vânzătorul are obligația de a pune la dispoziția consumatorului, în mod gratuit, pe perioada aducerii produsului în stare de utilizare normală, un produs cu caracteristici similare sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.