Ionel Arsene, despre Spitalul Judeţean Piatra Neamţ: Suntem în curs de autorizare ISU

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi lider al organizaţiei PSD Neamţ Ionel Arsene a declarat, sâmbătă seara, că Spitalul Judeţean este în curs de obţinerea a autorizaţiei ISU, afirmând că toate spitalele din Români au probleme rivind autorizaţia care trebuie să fie emisă de ISU.

„Problema privind autorizaţie de la ISU au toate spitalele din România. Suntem în curs de autorizare. Din ce am discutat şi cu directorul medical şi cu managerul spitalului şi cred că o cauză a fost supraîncălzirea echipamentelor din spitale”, a afirmat Ionel Arsene, la Antena 3, întrebat dacă este adevărat că din cinci etaje ale spitalului judeţean doar etajele 4 şi 5 au autorizaţie din partea ISU.

Ione Arsene a afirmat că tragedia de la Piatra Neamț ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost deschis Spitalul de la Leţcani.

„Am spus că spitalele judeţene sunt supraîncărcate, că suntem în genunchi, pentru că această pandemie a venit ca un val peste noi şi felul în care gestionăm pandemia în toate spitalele este tragică. Cred că ar fi putut fi manageriată această criză dacă ar fi fost deschis Spitalul de la Leţcani. Ar fi putut fi evitată această tragedie. Eu cred că o cauză a acestei tragedii a fost supraîncălzirea echipamentelor medicale. Stă un spital gol cu 100 de paturi de terapie intensivă, cu 12 paturi ocupate pentru că nu vor să aloce fonduri pentru medici ca să lucreze acolo. Efectiv nu mai avem unde să îi punem”, a adăugat Arsene.

Preşedintele CJ Neamţ a mai spus că „s-au făcut zeci de adrese la Ministerul Sănătăţii”.

„Am spus că avem nevoie de spitalul suport de laşi deschis la capacitate pentru că avem nevoie să transferăm pacienţi de la Neamţ. De trei săptămâni practic suntem în genuchi cu capacitatea Spitalului Judeţean şi nu doar la noi. Din 103 paturi ATI sunt doar 12 paturi ocupate. 91 de paturi stau libere în condiţiile în care noi ne dăm de ceasul morţii ca să rezistăm pe baricade. Cu un ordin de ministru s-ar fi putut rezolva problema asta şi astăzi am fi avut 100 de paturi disponibile care ne-ar fi permis să salvăm vieţile. Medicii sunt supraobosiţi şi facem tot ce trebuie să putem să salvăm vieţi. Nu acuz pe nimeni”, a adăugat Arsene.

Președintele CJ Neamț a afirmat că trebuie văzut care a fost cauza incendiului de la secția ATI.

„L-am numit pentru că aveam nevoie de un manager. Haideţi să vedem ce s-a întâmpla acolo şi care e cauza şi nu de ce a fost numit domnul Micu manager. Ar trebui să vedem cauza pentru care am ajuns aici”, a adăugat Arsene.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare