Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, pierderi de aproape 50 milioane lei/Traficul de pasageri a scăzut cu peste 60%

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a avut în primele nouă luni pierderi de aproape 50 milioane lei. Traficul de pasageri a scăzut cu 66% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, iar veniturile operaţionale au scăzut de două ori şi jumătate, la 304,3 milioane lei, faţă de 786 milioane lei, în perioada ianuarie-septembrie 2019, potrivit raportului publicat de Fondul Proprietatea.

„Compania a publicat rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului 2020: venituri operaţionale de 304,3 milioane lei, EBIT negativ de 57,5 milioane lei şi o pierdere netă de 49,6 milioane lei. Traficul de pasageri a scăzut cu 66% faţă de nouă luni 2019, la doar 3,8 milioane de pasageri, iar traficul aerian s-a înjumătăţit, de asemenea, în aceeaşi perioadă”, se arată în raportul publicat de Fondul Proprietatea.

Numărul de pasageri a scăzut mai mult de jumătate în prima jumătate a anului.

„(…) traficul de pasageri a scăzut cu 64,2% în prima jumătate a anului 2020 şi că a ajuns aproape de zero în trimestrul 2 2020, cu o scădere de 96,4% comparativ cu trimstrul 2 2019. Ca urmare a încercărilor de ridicare a restricţiilor în mod coordonat la nivelul UE la mijlocul lunii iunie, revenirea traficului aerian a fost mai lentă decât aşteptările. Prin urmare, traficul de pasageri la nivelul reţelei de aeroporturi europene a continuat să scadă cu 69% în august 2020 comparativ cu august 2019”, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare