Iohannis: Dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport de gaze pe coridorul BRUA – o etapă esenţială a întăririi securităţii energetice

Dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport de gaze pe coridorul BRUA este o etapă esenţială a întăririi securităţii energetice atât a ţării noastre, cât şi a Uniunii Europene, dar şi a securităţii energetice în regiunea Mării Negre, a declarat sâmbătă preşedintele Klaus Iohannis, cu în cadrul vizitei la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la gazoductul BRUA – Faza I.

“Astfel, prin interconectarea BRUA pe Coridorul Vertical, prin materializarea exploatărilor off-shore din Marea Neagră – care sperăm să debuteze cât mai curând – România are atuuri veritabile pentru a deveni un important jucător în regiune pe piaţa gazelor. În acest sens, am convingerea fermă că fondurile investite în infrastructura de transport de gaze vor genera mai mult decât o poziţionare competitivă a României pe pieţele de profil sau o reafirmare a credibilităţii ţării noastre, ca partener etalon pentru creşterea securităţii energetice în întreaga regiune”, a declarat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse va satisface mai bine cererea de pe piaţa internă şi va conduce la un nivel sporit de predictibilitate şi securitate în aprovizionare pentru consumatorii din România.

“Să nu uităm că în România, deşi suntem al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, jumătate dintre gospodării se încălzesc în continuare cu lemne de foc, utilizând instalaţii învechite şi neperformante, care afectează sănătatea şi poluează mediul. Programul naţional de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, iniţiat de guvernul liberal în vara acestui an, are ca obiectiv tocmai rezolvarea acestor probleme. Conectarea comunităţilor din România, în ritm accelerat, la resursele de gaze naturale reprezintă o prioritate guvernamentală asumată, care se materializează pe zi ce trece. Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are, care trebuie să fie exploatate inteligent, corect şi eficient”, a spus Iohannis.

El a amintit că suntem aproape de finalul unui an greu, marcat puternic de efectele pandemiei de COVID-19.

„Criza încă nu a luat sfârşit, însă avem speranţa că, dacă rămânem hotărâţi în eforturile noastre de până acum, vom depăşi totul cu bine”, a adăugat preşedintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare