O singură comună din judeţ continuă să aibă o rată de infectare cu noul coronavirus care depăşeşte trei cazuri la mia de locuitori, arată datele comunicate, luni, de Prefectura Prahova. Potrivit sursei citate, comuna Balta Doamnei are un indice de 3,03 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, datele fiind aferente zilei de duminică. De asemenea, 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ nu au, la această dată, niciun caz activ de infectare cu noul coronavirus. Municipiile Ploieşti şi Câmpina au o rată de infectare de 1,95, respectiv 1,37 cazuri la mia de locuitori.
Sursa: PRESSONLINE