Ministerul Educaţiei – precizări pe tema redeschiderii şcolilor: Consultări în această săptămână cu reprezentanţi ai elevilor, părinţilor şi profesorilor

Ministerul Educaţiei anunţă că săptămâna aceasta va avea consultări cu reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor şi cadrelor didactice pentru a analiza măsurile ce se impun atât în vederea redeschiderii şcolilor, cât şi în ceea ce priveşte compensarea pierderilor suferite de sistemul de educaţie pe parcursul crizei sanitare. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis luni AGERPRES, în cursul săptămânii viitoare sunt planificate, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătăţii. ”Am planificat în această săptămână consultări cu reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor şi cadrelor didactice, pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii şcolilor, cât şi în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educaţie pe parcursul crizei sanitare. În cursul săptămânii viitoare am planificat, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătăţii”, precizează sursa citată. Ministerul Educaţiei doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a campaniei de vaccinare, se mai arată în comunicat. ”Ne dorim derularea semestrului II în format clasic, însă ne vom putea pronunţa responsabil şi fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii”, menţionează sursa citată.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare