Guvernul Cîțu a trimis în Parlamentul României un proiect de lege de abrogare a legii ce prevede interzicerea tranzacționării activelor statului în companiile naționale pentru o perioada de doi ani, a atras atenția fostul ministru pentru IMM-uri.
„Într-o discreție absolută, în ședința de guvern de ieri, 6 ianuarie, prin punctul 1 al agendei de sedinta, “PROIECT DE LEGE pentru abrogarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, Guvernul Cîțu a trimis in Parlamentul României un proiect de lege de abrogare a legii ce prevede interzicerea tranzacționării activelor statului in companiile naționale pentru o perioadă de doi ani. Legea nr.173 din 13 august 2020, privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, ce prevede interzicerea oricarei înstrăinări a participațiilor statului în bănci, companii feroviare, de utilități publice și alte entități din infrastructura critică a României, are menirea să protejeze interesele statului român și să evite vânzarea acțiunilor statului la prețuri subevaluate de influența nefastă a crizei economice devastatoare cauzate de pandemia COVID-19„, a scris Petrescu pe Facebook.
El a adăugat că actul normativ este aliniat și astăzi unei practici legislative europene ce se regăsește în multiple state membre ale Uniunii Europene.
„Legea puternic contestată în vara lui 2020, de cei ce nu înțeleg importanta prezentei statului în zona infrastructurii economice critice, a trecut cu brio și avizul de constituționalitate prin decizia Curții Constituționale nr 589 din 14 iulie 2020.
Cu o majoritate parlamentara PNL-USR-UDMR stimulată de câstiguri pecuniare imediate, cu orice cost și în căutarea bunăvoinței oricui, mai puțin a electoratului lucid, ne așteptam ca pe repede înainte, odată cu abrogarea Legii 173 din 2020, să scoatem la vânzare, la prețuri puternic diminuate de proasta gestionare a guvernării de către liberali și useristi, tot ce mai deține Romania în termeni de participatii ale statului, de la bănci, la companii aeroportuare, petroliere, de energie, feroviare, de posta și curierat, telecomunicatii, institute de cercetare și astfel sa lase Romania, intr-o tentativa de colectivizare globală și fără ultima fărâma de autonomie economica„, a spus Alexandru Petrescu.